Revista „Ortodoxia” invită clerici, cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți să contribuie cu studii, articole și recenzii legate de teme teologice de actualitate, evenimente religioase contemporane și tematici ale anilor omagiali și comemorativi în Patriarhia Română.
Redacția se angajează să răspundă autorilor în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la trimiterea materialelor referitor la acceptarea sau respingerea preliminară a acestora.
În urma evaluării realizate de un membru al comitetului științific timp de cel mult 30 zile lucrătoare, secretarul de redacție transmite textul (cu modificările și recomandările indicate) dimpreună cu formularul de recenzare către alți doi referenți de specialitate, care au la dispoziție alte 30 zile lucrătoare pentru a formula un aviz argumentat.
Membrii redacției comunică autorilor decizia și îndrumările semnalate de comitetul științific, urmând ca documentul să intre în procedeul editorial de procesare (tehnnoredactare, aranjare în pagină, verificare, corectură, încărcare online și DTP) ce poate avea o durată de cel mult 120 zile de la data acceptării preliminare a manuscrisului. Tipărirea și distribuirea revistei către abonați se realizează în funcție de prioritățile și comenzile Tipografiei Cărților Bisericești.