Primele începuturi ale Revistei Ortodoxia a Patriarhiei Române sunt legate de inițierea unor serii de conferințe extrauniversitare organizate la Sala Dalles a Academiei Române, de profesori ai Facultății de Teologie din București și prezidate de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu. Profilul revistei a fost conturat de prelegerile unor străluciți conferențiari care au abordat diferite teme despre Ortodoxie: Nichifor Crainic, „Spiritul ecumenic”; Ioan Gh. Savin, „Ce este Ortodoxia?”; Gala Galaction, „Monahismul ortodox”, Arhim. Iuliu Scriban, „Misiunea ortodoxă românească peste Nistru”, V. G. Ispir, „Sectele religioase, un pericol național și social”; Lazăr Iacob, „Stat și Biserică”; Teodor M. Popescu, „Vitalitatea Bisericii Ortodoxe”. Aceste conferințe au fost ținute în fiecare Post Mare din anii 1942 și 1943, în vremea deosebit de grea a celui de-Al Doilea Război Mondial și s-au adresat unui auditoriu distins, format din ierarhi, profesori universitari, preoți, ofițeri, ziariști și tineri studenți. „Chiar dacă războiul armat va lua sfârșit, lupta între idei va continua. […] Ortodoxia românească simte chemarea unei înalte misiuni în Răsăritul european”, ținea să precizeze în cuvântul introductiv al volumului I din publicația Ortodoxia (1942), profesorul Șerban Ionescu, decanul Facultății de Teologie din perioada aceea.
A doua etapă în cristalizarea apariției revistei noastre corespunde cu publicarea întâiului număr oficial – Ortodoxia, Revista Patriarhiei Române, Anul I, Numărul 1, Ianuarie-Martie 1949, sub președinția vrednicului de pomenire, Patriarh Justinian Marina. Rectorul Institutului Teologic Universitar din București coordona revista, alături de profesorii: Teodor M. Popescu, Pr. Ioan G. Coman, Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Olimp Căciulă, care împreună formau primul colegiu redacțional, prin competența lor profesională oferind ținută academică publicației bisericești.
În cuvântul de inaugurare a noii reviste Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române reitera strădaniile înaintașilor, afirmând că „Ortodoxia năzuiește să fie stindardul vrerilor noastre – ale păstrătorilor tezaurului sacru lăsat de Mântuitorul – de a vedea Bisericile Ortodoxe înmănuncheate într-un front solidar, mărturisind prin fapte grăitoare unitatea ecumenică a Creștinătății dreptslăvitoare. […] Și Revista Ortodoxia este o astfel de binevenită strădanie”.
În cele peste șapte decenii de activitate editorial-teologică (1949-2023) paginile Revistei Ortodoxia au găzduit articole semnate de prestigioși teologi români, precum: PF Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Pr. prof. D. Stăniloae, Pr. prof. I. G. Coman, Pr. prof. D. Fecioru, Prof. Teodor M. Popescu, Prof. N. Chițescu, Pr. prof. Petre Vintilescu, Pr. prof. I. Rămureanu, Diac. prof. Nicolae Balcă, Pr. prof. Mircea Chialda, Pr. prof. Ion Bria, Pr. prof. Atanasie Negoiță, Pr. prof. Ene Braniște, Pr. prof. Milan Șesan, Pr. prof. Valeriu Prelipcean, Pr. prof. Liviu Stan, Prof. Alexandru Elian, Prof. Constantin Pavel, Arhid. Prof. Orest Bucevschi, Pr. prof. Ștefan Alexe, Pr. prof. Gheorghe Drăgulin, Pr. prof. Ioan Ică, Anca Manolache, Pr. prof. Dumitru Popescu, Arhid. prof. Ioan Caraza, clerici din parohii și alți distinși autori.
În anul 2009, împlinirea celor 60 de ani de la apariția primului număr a fost marcată prin inițierea unei serii noi a Revistei Ortodoxia. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, implicat în această lucrare de înnoire a publicației, scria: „Biserica Ortodoxă Română este chemată să răspundă, din perspectiva misiunii sale apostolice neschimbătoare, provocărilor specifice unei societăți aflate într-o tot mai accentuată secularizare, să contribuie la o autentică mărturie ortodoxă în lumea contemporană și să adâncească relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori. În ceea ce privește noua serie, aceasta continuă rubricile consacrate ale revistei, pe care însă le completează cu altele noi, urmărind o recuperarea creatoare a izvoarelor patristice, dar și o sincronizare cu teologia ortodoxă de astăzi” („Revista «Ortodoxia» – șase decenii de misiune neîntreruptă”, Ortodoxia, 1/2009, pp. 7-9).
Accesul la lista unitară a articolelor din publicația teologică beneficiază de două lucrări de ansamblu foarte utile: Ortodoxia – Cuprinsul pe anii 1949-2017 (Drd. Nicușor Deciu, Ștefan Voronca) și Bibliografia Revistei Ortodoxia 1949-2018 (Pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda).