Cuvinte-cheie: liturghie, Părinții Bisericii, Maica Domnului, mariologie, spiritualitate, Împărtășanie
Rezumat:
Teologia scolastică occidentală, care și-a propus să exprime cele mai profunde taine ale credinței și ale Bisericii prin noțiuni pur intelectuale, a influențat de mult timp mariologia ortodoxă și teologia răsăriteană în general. Prin substanțiala sa operă teologică, Părintele Dumitru Stăniloae a reușit să restabilească profunzimea și relevanța teologiei ortodoxe, reintegrând-o în matricea gândirii patristice. Bazându-se pe Tradiția Patristică, acest sfânt mărturisitor a subliniat că Biserica a venerat-o întotdeauna pe Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, ca Pururea Fecioară, veșnic mai cinstită decât toate făpturile și, în special, ca una plină de har și nu doar o mijlocitoare, ci și una care dăruiește darurile iubirii sale nedescrise întregii Biserici. Viața liturgică a Bisericii, în special Dumnezeiasca Liturghie, este locul în care această realitate spirituală este cea mai evidentă. Părintele Dumitru Stăniloae face referiri repetate la prezența și funcția nevăzută a Maicii Domnului în Sinaxa Euharistică în comentariul său liturgic, Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă, unde ajunge la concluzia că mariologia ortodoxă nu poate fi definită prin raționalism sec și concepte teologice abstracte, ci mai degrabă prin experiența trăită și intimă a prezenței lui Dumnezeu și a Maicii Sale în cadrul cultului bisericesc.
Pagini: 13-30