Autor: Pr. prof. Dumitru Stăniloae (Membru al Academiei Române)
Cuvinte-cheie: materie, raționalitate, conștiință, persoană, lume, lumină, Logos
Rezumat:
Știința modernă a dovedit organizarea rațională a materiei. Însă teologia afirmă, pe baza Revelației, faptul că raționalitatea care se manifestă în plasticitatea lumii sensibile nu-și poate avea punctul de plecare decât în puterea unei persoane superioare acesteia; așadar, lucrurile și persoanele nu pot fi decât rațiunile Unei Persoane creatoare, Cuvântul (Logosul) dumnezeiesc. Iar Cuvântul (Logosul) este izvorul luminii tuturor înțelesurilor și al tuturor conștiințelor de sine, precum și al tuturor frumuseților văzute și duhovnicești.
(Discurs rostit cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa al Universității Aristotel din Tesalonic, 1976 – Traducere din limba greacă katharevousa de Nicușor Deciu)
Pagini: 12-24