Cuvinte-cheie: Botez, cunoaștere, jertfă, răscumpărare, lepădare de sine, lumină, cruce, plinătatea inimii
Rezumat:
Învierea Domnului este intrarea Sa în stăpânire și peste cei adormiți, ca împlinire a binecuvântării făgăduite de Dumnezeu lui Avraam, fiind vorba de o stăpânire ca eliberare de sub stăpânirea diavolului, prin Jertfa Sa răscumpărătoare și sfințire a Numelui Său de „Atotțiitorul”, ca „înviere și viață” (Ioan 11, 25). Prin îndreptarea ucenicilor cu inima, ca templu al Duhului Sfânt, care fusese stricat (1 Corinteni 3, 17), Dumnezeu Tatăl i-a pregătit pe ucenici pentru răscumpărarea lor de sub puterea neghinei poftelor trupești, anume: la Învierea Domnului, în urma Jertfei Sale răscumpărătoare, ca tărie a Luminii Sale sub cruce, de care s-a zdrobit moartea.
Pagini: 12-23