Autori: Drd. Cezar Ivan Coliță (Școala Doctorală „Dumitru Stăniloae”, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București), Dr. Daniela Coliță (Școala Doctorală din cadrul UMF „Carol Davila”, București), Prof. Univ. Adrian Restian (UMF „Carol Davila” București), Prof. Univ. Leon Zăgrean (UMF „Carol Davila” București)
Cuvinte-cheie: creier emoțional, cortex prefrontal, emoții, patimi, păcat, cădere, ridicare, smerenie, har, univers lăuntric
Rezumat:
Studiul de față pornește de la premisa conform căreia experiența ascetică și mistică a Bisericii, privitoare la desăvârșirea omului, este confirmată, într-o oarecare măsură, de studiile neuroștiințifice care au demonstrat existența unor arii neurale ce sprijină deopotrivă activitatea morală a omului și lupta sa pentru o viață trăită cu sens. Subiectul general al articolului constă în schimbările nefaste pe care păcatul originar le-a produs asupra ființei umane, divizată după căderea protopărinților în trei puteri sufletești autonome (rațională, poftitoare, irascibilă), fapt ce a cauzat, totodată, apariția afectelor în ființa umană. Rezultatul acestei schimbări ne plasează pe toți într-o dimensiune în care pendulăm permanent între plăcere și durere, osteneală și împlinire, păcat și virtute. Harul dumnezeiesc vine și ne eliberează din imanența lumii acesteia afectată de păcat, însă lucrarea acestei energii necreate presupune o oarecare exigență în viața creștină, anume ferirea de păcat și cultivarea virtuților. Desigur, păcatul trebuie înțeles în termen de boală (sau rană produsă din cauza tendințelor noastre egoiste și pătimașe) și nu neapărat în dimensiunea sa juridică, care poate să producă o exacerbare a vinovăției ce atrage după sine deznădăjduirea credinciosului în propria mântuire. În schimb, dimensiunea terapeutică a virtuților, dar mai cu seamă nădejdea în Hristos (considerat a fi Doctorul desăvârșit ce ne vindecă de toate neputințele), oferă omului posibilitatea de a conștientiza că, fără mila divină și lucrarea curățitoare a harului, acesta nu poate să facă nimic pentru desăvârșirea sa. În continuare, se arată legătura tainică și strânsă dintre lumea văzută și cea nevăzută (fapt ce influențează în mod semnificativ viața noastră în bine sau în rău), respectiv legătura dintre inimă și creierul omenesc în care se dă o permanentă luptă între bine și rău. În încheiere, articolul dorește să prezinte cititorului faptul că păcatele sau virtuțile izvorăsc din inima duhovnicească a omului, însă, consimțământul nostru final, pentru înfăptuirea acestora, are loc la nivelul creierului.
Pagini: 90-123