Cuvinte-cheie: Romani, obiceiuri, dualism, maxrime thaj uźo, maniheism, pavlicianism, gazo, penticostalism
Rezumat:
Dualismul romilor căldărari este străin cunoașterii clericilor, iar această realitate, care este folositoare în pastorație, revendică prezentarea și analizarea acestui mod specific de înțelegere. Așadar, studiul are o țintă informativă, însă nu fără încercarea stabilirii influențelor religioase ale spațiilor parcurse până în momentul pătrunderii lor în Europa. Cu alte cuvinte, voi încerca să determin care sunt posibilele surse de influență dualistă, voi arăta modul concret în care acesta își face simțită prezența în viața reală, despre cum se raportează căldărarii la Ortodoxie și despre relația romilor cu Penticostalismul. Metodele folosite sunt observarea modului de manifestare, discuțiile cu căldărarii din satul Sintești și cu alți romi căldărari și analiza comparativă. De asemenea, este de importanță majoră să precizez că în comunitățile romilor căldărari, deși modul de manifestare este similar, sunt și particularități ale locului și ale înțelegerii comunitare, iar acest aspect, care este indubitabil, cere folosirea cu prudență a generalizării. Așadar, menționez că această analiză vizează manifestările dualiste ale romilor tradiționaliști, ale căldărarilor, iar nu pe cele care sunt, într-o oarecare măsură, similare, ale ursarilor, spoitorilor sau carpatinilor (cei din Transilvania).
Pagini: 164-190