Autor: Pr. dr. Vasile Gavrilă (Paraclisul Universitar „Sf. Nicolae”-Ghica, București)
Cuvinte-cheie: Ortodoxie răsăriteană, Liturghie, Tradiție, anafora, rugăciuni, novele
Rezumat:
Studiul de față pornește de la constatarea a două direcții în abordarea citirii Rugăciunilor de taină în cadrul Liturghiei. Astfel, în ultimii ani, unele Biserici Locale, cum ar fi cea a Greciei, de asemenea episcopi, sau preoți, doresc să se întoarcă la practica autentică a Bisericii de a citi rugăciunile, sau cel puțin Anaforaua, cu voce tare. Ca urmare a acestei tendințe, unii teologi sau chiar monahi au criticat aceasta drept o influență a Apusului, punând-o, din ignoranță, chiar în legătură cu urmările Conciliului II Vatican, invocând faptul că Biserica nu a luat o decizie oficială de a se citi rugăciunile cu voce tare. Întrebarea care se impune este, însă, următoarea: a luat Biserica vreo hotărâre ca să se citească rugăciunile „în tăcere”, după hotărârea luată prin Novella 137 a împăratului Justinian? Răspunsul este: nu; deci, revenirea la citirea rugăciunilor din Liturghie, mai ales a Anaforalei, în auzul tuturor, este un gest de întoarcere la Practica Liturgică, la Tradiția autentică a Bisericii și o confirmare a respectării novellei imperiale.
Pagini: 57-67