Cuvinte-cheie: Biserica Ortodoxă, artă, sculptură, muzică, Tradiție, istorie, Sfinții Trei Ierarhi, Mănăstire, biserică ortodoxă
Rezumat:
Fără precedent în tradiția arhitecturii noastre, biserica a fost cel mai important și mai spectaculos edificiu construit până la 1642 în Moldova, o zidire în care s-a investit enorm, cu conștiința că niciun sacrificiu nu este prea mare dacă este făcut pentru Dumnezeu. Suprafețele parietale, acoperite în totalitate cu basoreliefuri, se desfășoară ca o tapiserie înflorată pietrificat, rememorând simbolic Grădina Edenului într-un dialog cu diverse ipostaze alegorice ale Pomului Vieții din Cetatea Noului Ierusalim, anticipând și ilustrând frumusețea Împărăției ce va să vină. Tăcuta simfonie a autorului anonim de la „Sfinții Trei Ierarhi”, compusă parcă dintr-o sumedenie de note răspândite cu tâlc pe portativele grandioasei partituri de piatră, se întâlnește, pe tărâmul marii arte, cu limbajul muzical unic și foarte personal al operei unui alt mare compozitor, George Enescu. Înrudiți ca destin, ceea ce au în comun operele celor doi autori este inedita transfigurare artistică a fondului folcloric și bizantin. Dacă motivele geometrice ale plasticii tradiționale nu sunt decât literele artei decorative populare, atunci fațadele bisericii sunt largi pergamente care, prin convenția unui limbaj artistic, îmbracă biserica în cuvinte ce vestesc și slăvesc pururea Cuvântul Întrupat. Recursul la dinamica elementului vegetal, stilizat până la esență, care crește neîncetat spre lumină, este o invitație la căutarea și descoperirea Luminii taborice care străbate megadecorul de piatră al fațadei bisericii, oferindu-ne o reducție plastică și simbolică a istoriei mântuirii
Pagini: 77-115